Disfuncționalitatea ta mă face să îmi pierd controlul.
Să uit de rolul,
Pe care îl am.
De a-ți arăta că micile imperfecțiuni te fac
Ceea ce ești, în timp ce mă dorești.
Sau nu. Fără rețineri și fără a fi perfect,
Îți demonstrez că sunt defect a n-a oară,
Recunoscând ce simt. Și mint când cred că nu mă vrei.
Visând ambițioasă la totul absolut,
Pierzi din vedere să râzi, să simți, să plângi.
Pierdut.
Iar tu nervoasă că ai eșuat,
În a fi iubita perfectă.
Nu ai fost corectă. Și nu ești.
Învață să înveți și să iubești.
Pe mine nu, pe următorul sortit să respire aerul tău.
Mereu ai luat, uitând să dai.
Încă mai ai,
De luat până va fi să fie.
Ești vie? Atunci trăiește.
Trăiesc și eu cu zâmbetul de după,
Din cupă,
Să mai sorb o dată mai vreau.
Încă o dată nu mi-e de ajuns.
Oprește-te din a te strădui,
Uitând în fapt de unde am început.
Iar ne-am pierdut.